UE ar trebui să pună capăt așa-numitelor pașapoarte de aur, prin care persoane bogate obțin cetățenie UE în schimbul investițiilor. Votul asupra propunerii are loc în plenul din martie.
Un nou raport solicită UE să interzică vânzarea cetățeniei prin scheme de investiții și să reglementeze totodată acordarea dreptului de ședere prin scheme similare. Aceste scheme conferă cetățenie sau drept de rezidență în UE pentru cetățeni ai unor state terțe în schimbul unor investiții financiare.
Autoarea raportului, Sophie in‘t Veld (Renew Europe, Olanda), a declarat: „pragul pentru ceea ce reprezintă o investiție a fost prea jos pentru prea multă vreme. Dreptul de ședere în UE ar trebui acordat doar persoanelor care investesc în economia reală și care pot fi considerate investitori legitimi, fără trecut criminal”
Aceste sisteme sunt caracterizate de cerințe minime spre inexistente de prezență fizică și oferă o scurtătură pentru obținerea dreptului de ședere sau cetățeniei într-o țară UE. În schimbul banilor se evită obstacolele întâmpinate de solicitanții de protecție internațională, de migrația legală sau de cererile de naturalizare pe canalele convenționale. O dată cu primirea noului statut de rezidenți sau cetățeni, beneficiarii acestor sisteme se bucură de libertate de mișcare în zona Schengen.
Raportul, redactat de comisia pentru libertăți civile a Parlamentului, numește aceste scheme „discutabile din punct de vedere etic, legal și economic”.
În prezent trei state oferă sisteme de dobândire a cetățeniei prin investiții: Malta, Bulgaria (unde guvernul a înaintat deja legislație pentru încetarea schemei) și Cipru (care procesează doar solicitări făcute înainte de noiembrie 2020). Douăsprezece țări UE operează scheme de dobândire a dreptului de ședere pe bază de investiții. Nivelul minim de investiții variază de la 60 000 EUR la 1 250 000 EUR.
Un studiu a estimat la peste 130 000 numărul persoanelor care au obținut cetățenia sau dreptul de rezidență în țări UE prin acest tip de scheme, iar investițiile totale sunt estimate la 21,4 miliarde de EUR din 2011 până în 2019.
Covorul roșu pentru persoane îndoielnice
Raportul susține că existența schemelor de pașapoarte-contra-bani afectează toate țările UE, deoarece o decizie a unui stat membru de a acorda cetățenia pentru investiții dă automat drepturi în raport cu alte țări. Aceste drepturi includ libertatea de circulație, dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale și europene și dreptul de a accesa piața unică pentru activități economice.
Schemele pot afecta alte țări din UE și prin prisma riscurilor de corupție, spălare de bani, amenințări de securitate, evaziune fiscală, presiune asupra sectorului imobiliar și erodare a bunei funcționări a pieței interne.
Pe de altă parte, țările UE nu consultă întotdeauna bazele de date disponibile și nu schimbă informații cu privire la rezultatul unor verificări și proceduri, potrivit raportului comisiei. Există temeri, conform raportului, că unele țări au acceptat solicitanți de cetățenie care nu îndeplineau cerințele de securitate.
In ‘t Veld a declarat: „Lipsa de control a însemnat că a fost întins covorul roșu pentru corupție și spălare de bani. Persoane dubioase au plătit sume mari de bani pentru a obține accesul în UE. Comunitățile nu au beneficiat de aceste sume, ci au suferit din cauza corupției. Jurnaliştii care investighează unele dintre persoanele nou-venite au suportat uneori consecinţe grave. În mai multe privințe, întreaga Europă poartă povara practicilor care beneficiază marginal unora dintre guverne.”
Comisia Europeană a lansat proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva Ciprului și Maltei în 2020 în legătură cu schemele de obținere a cetățeniei prin investiții, iar raportul solicită Comisiei să avanseze cu aceste proceduri.
Gaz sau cash?
Invazia Ucrainei de către Rusia a readus aceste scheme în atenția publică în ultimele săptămâni.
Președintele Parlamentului, Roberta Metsola, a postat pe Twitter pe 25 februarie: „Kremlinul a crezut multă vreme că-și poate cumpăra accesul în Europa. Este timpul să închidem orice portițe, să punem capăt fenomenului periculos al așa-numitelor pașapoarte de aur care oferă o scurtătură pentru cetățenia europeană și să ne asigurăm că numerarul rusesc nu devine următorul gaz rusesc.”
Într-o rezoluție adoptată pe 1 martie, deputații au cerut țărilor UE care oferă astfel de scheme să reevalueze toți beneficiarii și să revoce pe cele atribuite rușilor bogați, în special celor care au legătură cu persoanele și companiile sancționate.
Deputații europeni vor dezbate raportul luni și îl vor vota ziua următoare.
Källa: Parlamentul European