vineri, aprilie 19, 2024

Viitorul Europei: Conferința se încheie cu promisiuni de schimbări

O dată cu primirea raportului final al Conferinței privind viitorul Europei, președinții instituțiilor UE s-au angajat să acționeze conform ideilor cetățenilor de schimbare a UE.

Documentul, care include 49 de propuneri cu peste 300 de măsuri, adoptat de Plenara Conferinței pe 30 aprilie, a fost prezentat la evenimentul de închidere a Conferinței din 9 mai – Ziua Europei – la Strasbourg.

Luând cuvântul în cadrul ceremoniei, Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene și președintele Franței, Emmanuel Macron, care a reprezentat Consiliul, au încuviințat că unele dintre propunerile mai ambițioase vor necesita schimbarea tratatelor UE.

„Ne aflăm din nou într-un moment definitoriu de integrare europeană și nicio sugestie de schimbare nu ar trebui să fie lăsată deoparte. Orice proces ar fi necesar pentru a o vedea aplicată, acesta trebuie parcurs”, a spus Metsola.

Eurodeputații au cerut deja declanșarea procedurii de schimbare a tratatelor într-o rezoluție adoptată pe 4 mai. Această procedură poate necesita formarea unei adunări alcătuită din reprezentanți ai Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei, precum și ai parlamentelor naționale, care să redacteze propunerile de modificare a tratatelor.

„Există un decalaj între așteptările oamenilor și ceea ce Europa poate să ofere în acest moment. De aceea avem nevoie de o adunare ca următor pas. Sunt probleme care pur și simplu nu pot să aștepte”, a adăugat Metsola.

Calea de urmat

Macron, a cărui țară deține acum președinția rotativă a Consiliului, a spus că reformarea tratatelor ar permite UE să „avanseze către o mai mare simplitate” și ar „oferi legitimitate controlului democratic” lansat de Conferință.

Acesta s-a pronunțat în favoarea luării deciziilor cu majoritate calificată, nu cu unanimitate, în Consiliu: „Știm ce drum avem de urmat: să continuăm generalizarea votului cu majoritate calificată în deciziile pentru principalele noastre politici publice.”

Președintele Comisiei, von der Leyen, s-a angajat să lucreze la noi propuneri bazate pe recomandările cetățenilor și să le prezinte în septembrie, când va susține discursul anual privind starea Uniunii Europene.

„Sunt multe lucruri pe care le putem face deja fără întârziere și asta este valabil și pentru acele recomandări care necesită noi măsuri din partea noastră”, a spus ea, subliniind că multe măsuri propuse de cetățeni pot fi deja implementate în cadrul tratatelor actuale.

Vorbitorii de la eveniment au cerut găsirea unor modalități de implicare directă a cetățenilor în procesul decizional al UE în mod permanent.

„Am convingerea fermă că, dincolo de alegeri, trebuie să instituționalizăm participarea directă a cetățenilor ca un antidot la diviziunile din societate”, a spus copreședintele Conferinței, Guy Verhofstadt.

Ucraina

Urgența reformării UE a devenit și mai evidentă o dată cu invazia rusă împotriva Ucrainei, au declarat președinții instituțiilor UE.

Lumea este acum „mai periculoasă”, iar „rolul Europei s-a schimbat”, a spus Metsola. „Viitorul Europei este legat de viitorul Ucrainei. Amenințarea cu care ne confruntăm este reală. Iar costul unui eșec este colosal”, a adăugat ea.

Recomandările cetățenilor

Raportul final al Conferinței vine după un an de întruniri și evenimente la firul ierbii care au avut loc în întreaga UE, la care au participat sute sau chiar mii de persoane. Raportul se bazează pe propunerile înscrise pe platforma Conferinței și pe recomandările din forumurile europene și naționale ale cetățenilor.

Propunerile includ solicitarea de a se acorda Parlamentului European dreptul la inițiativă legislativă, renunțarea la unanimitate în Consiliu pentru deciziile de politică externă, definirea unui drept la îngrijiri medicale pentru toți cetățenii UE, o tranziție spre surse regenerabile de energie, ameliorarea problemelor din educație și a celor de mediu, progrese în tehnologiile digitale, în domeniul competențelor soft și al valorilor UE.

„În 2070, când voi avea 65 de ani, vreau să le spun nepoților că multe dintre schimbările pozitive din Europa au izvorât din acest exercițiu unic”, a spus Camille Girard, în vârstă de 16 ani, din Franța, unul dintre cei mai tineri participanți la Conferință.

Peste 43 000 de contribuții au fost înregistrate pe platforma Conferinței.

Consultați raportul final al Conferinței.

Articole similare

- Publicitate -