Nvidia este o companie care s-a dezvoltat continuu de-a lungul celor aproape trei decenii de existență. De la îmbunătățirea graficii în jocuri video, compania a început să se specializeze în cipuri. În anii ’90, în timpul dominației Intel, s-a format o nouă companie cu scopul de a produce cipuri care să permită procesarea rapidă a informațiilor, accelerând astfel procesele din jocuri și editare video. Aceste cipuri au evoluat și au fost ulterior utilizate în mai multe domenii.
Odată cu trecerea timpului, dezvoltarea tehnologică s-a extins către alte domenii. Huang, actualul CEO al Nvidia, împreună cu doi alți ingineri, au lucrat la dezvoltarea acestor cipuri, sperând că vor avea o piață viitoare. Când cercetătorii au început să se orienteze către deep learning, au început să își producă propriile cipuri, similare celor fabricate anterior de Huang la Nvidia. În cele din urmă, el a luat inițiativa de a contacta companii care aveau nevoie de aceste tehnologii. Astfel, Nvidia s-a adaptat pieței emergente a inteligenței artificiale. Pe măsură ce AI-ul a devenit tot mai popular, produsele Nvidia dedicate acestui segment au crescut semnificativ: în 2014, produsele AI reprezentau doar 5% din veniturile Nvidia, însă această proporție a depășit 50% în 2023 și a ajuns aproape de 80% anul trecut, depășind profitabilitatea Intel.
Nvidia a început, treptat, să depășească faza de producție a cipurilor și să își extindă afacerea. Compania a diversificat gama de produse, trecând la fabrici de AI. În ultimii ani, au construit așa-numitele „AI data centers” – centre de date AI – care sunt necesare pentru companii mari precum Amazon, Alphabet și Microsoft.
Pe lângă infrastructura tehnologică solidă, Nvidia și-a extins serviciile AI în alte domenii, inclusiv în medicină și sănătate. Deși investițiile în AI au fost criticate pentru că nu au adus inițial un impact economic clar, modelele AI au început să fie utilizate pentru automatizarea unor sarcini simple. Kimberly Powell, reprezentanta companiei, afirmă că AI poate accelera descoperirea de noi medicamente. Nu doar Nvidia susține această idee – un articol din New York Times descrie cazul unui pacient cu cancer în stadiu terminal din SUA, care a primit un tratament recomandat exclusiv de AI, salvându-i viața. În prezent, cercetările privind „drug repurposing” – utilizarea medicamentelor existente pentru tratamente alternative – sunt facilitate datorită AI. Însă nu totul este atât de simplu.
Nvidia susține că extinderea AI în domeniul sănătății ar fi benefică, având în vedere îmbătrânirea populației din America de Nord, și ar putea contribui la reducerea deficitului de personal medical. Cu toate acestea, există întrebări legate de incertitudinea economică și de riscurile asociate investițiilor într-o tehnologie care s-ar putea dovedi mai puțin rentabilă decât se așteaptă. O altă provocare este conformitatea cu GDPR, mai exact obținerea permisiunii pentru ca AI să stocheze date sensibile ale pacienților.
Deși Nvidia continuă să investească masiv în extinderea AI-ului și să găsească noi aplicații pentru această tehnologie, rămâne întrebarea dacă boom-ul AI a atins deja apogeul. La fel cum Intel a pierdut dominația pe piața cipurilor, se poate pune întrebarea: va avea Nvidia aceeași soartă?
Info Express – Bianca M.
Surse:
-
“Nvidia looks past DeepSeek and Tariffs for AI’s next chapter”, Bloomberg, 2025-03-14
-
“Doctors Told Him He Was Going to Die. Then A.I. Saved His Life.”, The New York Times, 2025-03-20