Parlamentul a adoptat o taxă de carbon pentru a împiedica mutarea companiilor în afara UE și a evita astfel normele de poluare mai stricte
În timp ce industria europeană se luptă să-și revină din criza Covid-19, UE se străduiește să-și onoreze angajamentele climatice, păstrând în același timp locurile de muncă și lanțurile de producție acasă pe continent.
O taxă UE pe carbon pentru a preveni pierderile de carbon
Eforturile UE de a-și reduce amprenta de carbon în cadrul Pactului Verde, precum și de a deveni sustenabilă și neutră din punct de vedere climatic până în 2050, pot fi subminate de țări mai puțin ambițioase în ce privește mediul. Pentru a preîntâmpina acest lucru, UE va propune un Mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră (CBAM), prin care să aplice o taxă de carbon pe anumite importuri din afara UE. Deputații europeni au adoptat aceste propuneri în urma votului în sesiune plenară din 10 martie.
Cum va funcționa acest mecanism?
-
Dacă produsele vin din țări cu reguli mai puțin ambițioase decât cele din UE, taxa se aplică pentru a fi siguri că aceste importuri nu vor fi mai ieftine decât produsele UE echivalente
Ținând cont de riscul ca multe sectoare poluante să-și mute producția în țări cu reguli asupra emisiilor mai puțin stricte, prețul carbonului este văzut ca un complement important al sistemului actual de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
Ce sunt pierderile de carbon (carbon leakage)?
-
Pierderile de carbon reprezintă delocalizarea producției în afara UE pentru a evita reguli de poluare stricte.
-
Cum acest lucru nu face decât să mute problema în altă parte, eurodeputații au instituit un Mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră.
Măsuri de taxare a carbonului existente în UE
În sistemul actual de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care oferă stimulente financiare pentru reducerea emisiilor, fabricile și industriile trebuie să dețină un permis pentru fiecare tonă de CO2 pe care o produc. Prețul acestor permise este reglat de cerere și ofertă. Din cauza ultimei crize economice, cererea pentru astfel de permise s-a prăbușit, la fel ca și prețul lor. Acest preț este atât de de scăzut încât descurajează companiile să mai investească în tehnologii verzi. Pentru a rezolva această problemă, UE va reforma Mecanismul ETS.
Ce solicită Parlamentul
Noul mecanism trebuie să se alinieze cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului și să încurajeze renunțarea la carbon în industriile UE și non-UE. Acest deziderat va deveni parte din viitoarea strategie industrială a UE.
Până în 2023, Mecanismul de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră ar trebui să se aplice sectoarelor industriale mari consumatoare de energie. Deși reprezintă 94% din emisiile industriale ale UE, potrivit eurodeputaților aceste sectoare continuă să primească certificate de emisii gratis.
Deputații spun că Mecanismul trebuie conceput cu unicul scop de a atinge obiectivele climatice și de a obține un echilibru la nivel global, nicidecum ca o modalitate de a întări protecționismul.
Europarlamentarii susțin de asemenea propunerea Comisiei Europene de a folosi veniturile generate de acest mecanism ca noi resurse proprii pentru bugetul UE, și solicită Comisiei transparență cu privire la folosirea acestor venituri.
Propunerea Comisiei referitoare la noul mecanism este așteptată în al doilea trimestru din 2021.